Amenințări cu bombă la avioane LOT și SAS: pasageri evacuați pe ambele aeroporturi din Varșovia
Două avioane de pasageri care zburau spre Varșovia au fost vizate de amenințări cu bombă marți dimineață, 3 noiembrie. Un Boeing 737 MAX al companiei LOT, venit de la Londra Heathrow cu 181 de oameni la bord, a fost deviat pe aeroportul Varșovia-Modlin, care a fost închis aproape două ore, iar zborul SAS SK751 din Copenhaga a aterizat pe Aeroportul Chopin din Varșovia. Pasagerii ambelor avioane au fost evacuați, iar aparatele au fost verificate de echipe de geniști. Nu a fost raportată găsirea vreunui exploziv.

Două avioane de pasageri care zburau spre Varșovia au fost vizate de amenințări cu bombă marți dimineață, 3 noiembrie, iar pasagerii au fost evacuați pe ambele aeroporturi ale capitalei Poloniei. Un zbor LOT de la Londra Heathrow a fost deviat pe aeroportul Varșovia-Modlin, care a fost închis până la noi ordine, iar un avion SAS din Copenhaga a fost verificat pe Aeroportul Chopin din Varșovia.
Aeroportul Varșovia-Modlin a anunțat că alerta cu bombă a fost declanșată la ora locală 9:54 la bordul zborului de la Londra Heathrow spre Varșovia Chopin. Boeingul 737 MAX a aterizat la Modlin la 10:01, cu 181 de oameni la bord și aproximativ 3,7 tone de combustibil, și a fost dus într-o zonă special desemnată, unde a așteptat echipele de geniști. Un purtător de cuvânt LOT a confirmat pentru Reuters că era un zbor al companiei. Potrivit Onet, era zborul LO286.
Imagini distribuite pe X în timpul evacuării pasagerilor:
Polish authorities are evacuating two passenger planes at two airports in the Warsaw area after bomb threats. One SAS flight from Copenhagen is being evacuated at Chopin Airport while a LOT flight is being evacuated at Modlin Airport.
— Visegrád 24 (@visegrad24) November 3, 2026
Pasagerii au început să coboare din avion la scurt timp după aterizare și au fost duși în sala de sosiri. Geniștii Poliției de Frontieră au urcat la bord pentru a verifica avionul și bagajele pasagerilor, a declarat pentru Onet purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, maior Dagmara Bielec. La fața locului au fost și echipaje medicale, salvatori și pompieri. Modlin a anunțat că zborurile au fost reluate în jurul orei 11:50, deși o parte din platformă a rămas închisă cât timp avionul era verificat.
În al doilea caz, SAS a confirmat că a existat o amenințare la adresa zborului SK751 de la Copenhaga la Varșovia. „Avionul a aterizat normal la Varșovia, iar pasagerii au coborât din aeronavă”, a declarat șefa comunicării SAS, Alexandra Lindgren Kaoukji, adăugând că poliția poloneză se ocupă de caz. Aeroportul Chopin a transmis postului danez DR că avionul a aterizat la 9:35. Un purtător de cuvânt al aeroportului Chopin a spus că o pistă a fost închisă pe durata operațiunii, dar aeroportul a funcționat fără perturbări majore.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Chopin, Piotr Rudzki, a declarat pentru Polsat News că aeroportul a primit informații despre posibile explozibili, fără să i se precizeze în ce avion. Presa poloneză a scris că nu există confirmarea găsirii unor explozibili în vreunul dintre avioane și că nu se știe dacă cele două amenințări au legătură între ele.
Amenințările au venit la o zi după ce un zbor Wizz Air de la Londra Luton spre Sofia a aterizat de urgență la Budapesta, escortat de un avion de vânătoare ungar, în urma unei amenințări cu bombă. Compania a spus că verificările de securitate nu au găsit nimic, a relatat BBC. Modlin, aflat la circa 35 km nord de centrul Varșoviei, este folosit mai ales de companiile low-cost, iar Chopin este principalul aeroport al capitalei.