Președintele Columbiei retrage lucrări „comuniste” din Muzeul Național, iar oamenii ies în stradă
Aproximativ 30 de lucrări despre drepturile LGBTQ, feminism și pace au fost scoase din expoziții. Un judecător a cerut muzeului să le păstreze.

Președintele conservator al Columbiei, Abelardo de la Espriella, spune că a pornit o „contrarevoluție” culturală, în cadrul căreia mai multe expoziții au fost retrase din Muzeul Național din Bogotá, ceea ce a provocat proteste și acuzații de cenzură, relatează AP. De la Espriella, aliat al președintelui american Donald Trump, a declarat săptămâna trecută că vrea să împiedice preluarea instituțiilor culturale de ceea ce el numește „social-comunismul ateu”.
Aproximativ 30 de lucrări au fost scoase din trei săli, piese despre activismul LGBTQ și feminist, acordul de pace din 2016 și violența politică din țară, potrivit El Espectador. Președintele îi ceruse ministrei Culturii, Paola Holguín, să retragă ceea ce el a numit o „odă adusă terorismului”, referindu-se la lucrări despre istoria politică a Columbiei.
Pe 19 octombrie, o instanță de familie din Bogotá a ordonat muzeului, ca măsură provizorie, să păstreze toate piesele retrase, să nu le distrugă, mute, modifice sau returneze și să nu mai scoată alte lucrări din cauza conținutului lor fără o decizie formală. Acțiunea a fost depusă de deputatul Gabriel Becerra, din partea Pactului Istoric (stânga), și de grupuri LGBTQ.
Zeci de protestatari s-au adunat miercuri în fața muzeului, în timp ce polițiști antirevoltă păzeau intrarea, iar studenții au ținut un curs în aer liber în fața clădirii. Holguín a spus că Guvernul revizuiește și expozițiile altor muzee aflate în subordinea ministerului său.